1Mai-ul caiacistilor

padela greenland

undeva in delta dunarii

Si uite cum, dupa o zi agitata, aruncam  totul in masina si ne pornim la drum. Am avut toata ziua la dispozitie sa ne facem bagajele dar ca de obicei, in ultimele minute ne dam seama ca nu avem aia si aia si ailalta, dar nu mai conteaza. Caiacele sa fie bine legate pe masini. Habar n-am cat era ceasul dar oboseala ma cocosa si abia ca mai tineam un ochi deschis. Norocul nostru ca Radu era mai odihnit sau macar asa zicea, pentru ca m-am trezit exact in Murighiol cand, asa din vis, mi-am dat seama ca trebuie sa mai cumpar doua frontale. Am si gasit si pretul ma facea in ochii celorlanti un bun negociator, pana si eu incepusem sa ma cred asa, atat costa 5RON bucata(cu baterii incluse, 777). Da, si mie-mi vine sa rad dar au fost foarte bune cu tot cu 777. In port, am descarcat bagajele, caiacele, alimentele, ce-i drept pe o suprafata putin mai mica decat cea a parcarii de acolo, n-am deranjat prea mult, intr-o ora eram gata.

Gata, adica am terminat de descarcat, apoi inca o ora cu incarcatul caiacelor. Asta nu-mi trebuie, o las in masina, si pe asta….si asta…..apa asta a cu-i?….paine ati luat?….sa tin pelerina de ploaie la indemana?…eu nu-mi mai pun vesta, …cred caaaaa, cred ca am uitat…..a nu uite e acolo, vezi ca e al meu,….pai si al meu?….nu stiu, eu le-am pus acolo. Si as putea continua cu descrierea piesei, inca o ora, ca pana ne-am pus pe apa a durat muuult. Cu parcarea platita si masinile in siguranta, am pornit in cele din urma PE APA, adica gata, gata cu agitatia, fosnetul pungilor, gata cu cei cinci sau sase catei care asteptau sa le dam ceva de mancare, poate poate uitam ceva bun pe mal.

Sincer, acum am inceput sa simt ceva emotii, Larisa era pentru prima oara in caiac, Madalina a doua oara in caiac, prima oara pe Dunare, prima oara in Delta. Nu a durat mult si m-am linistit, dupa cateva instructiuni si corectii Larisa a inceput sa se deplaseze binisor. Pe Madalina nu am mai vazut-o, era inainte mult si asa a fost mereu, ca un cercetas fruntas. Cum am iesit pe bratul Sf. Gheorghe, barcile mai mici, mai mari, de viteza, cu turisti sau nu, circulau in toate directiile, arata precum traficul prin India. Pentru inceput, grupul a fost foarte compact, toata lumea se relaxa si-si dadea jos cate-o grija, cate-un of, asa cum isi mai arunca nenea Vasile basca din cap la nervi. Pana la intrarea pe canalul Uzlina toata lumea avea un anume zambet pe fata. Aici ne-am intalnit si cu Victor, Razvan si Vili care veneau din Galati pe apa, drumul pana in Murighiol cica era stricat. N-am salutat, am facut prezentarile, asa din caiac si din nou intr-un grup compact am intrat pe canal, usor usor spre lacul Uzlina. Entuziasmul fiecaruia ma facea deja sa ma gandesc la urmatoarea tura si inca nu padelasem din tura decat putin, foarte putin. Prima oprire a fost imediat dupa ce am iesit din Isac, la foisorul de pasari, acel foisor inclinat, Pisa style.

Ca in multe locuri din delta n-am gasit un loc asa, frumos amenajat, drept si cu gazon frumos tuns, nu, vegetatia era destul de neprietenoasa pentru pretentiosi. Umblam la pachetel, desfacem prima conserva, o rosie, cu branza si ceapa….mmm, merge de minune, chiar vorbeam cu Lusiana si ne intrebam daca acasa am putea manca cu atata pofta o conserva de fasole cu carnaciori cum o mancam cand suntem in natura. Mergea un gratar ceva, dezavantajul turelor in Delta este ca nu putem face focul oriunde, si daca ar fi posibil, lemnele sunt ude si-ti trebuie ceva pricepere si noroc, sa nu mai spunem ca-i chiar interzis. Victor scoate o lanseta, ii monteaza o lingurita (faza asta-mi place cel mai mult) si hop prima lansare,……nimic, a doua,…….mulineaza mulineaza, noi acolo cu un ochi pe fir si unu la dumicatul de paine. Pai da, sa nu ne muscam degetele si nici sa  ratam marea captura. Asa si…..mulineaza, mulineaza,…parca am mai spus asta, da, dara asta se intampla cand pescuiesti la rapitor. Mulinezi, mulinezi, plictisitor nu?… mai ales cand nu prinzi nimic 🙂

Hai Victor ca mai avem putin pana la locul de campare si acolo sa tot pescuiesti. Ajunsi la locul de campare, primul camp, fiecare incerca sa gaseasca un loc drept, cel mai drept pentru el, de pus cortul. Pai da, sa nu cazi din pat noaptea. Pst…se aude o bere, daaa, si inca una, locul de campare este superb, Grindurile  Caraormanului au un farmec aparte, venim destul de des aici si nu putem spune ca ne vom plictisi de locul asta. E pai mai tata maaa, cand au inceput mosqitarii aia maaaa, ce autan mama, ce off, ce solutie nu stiu de care, cea mai buna?…..mai buna pentru ce? 🙂

Incropim repede un minifoc din vreascuri uscate, crengute si buruieni uscate, poate poate se vor potoli, nici vorba, se aruncau in foc ca niste kamikaze. Dupa atacul, banuiesc eu, bine gandit de aproximativ doua ore escadrila minidracilor se retrage, aerul rece si umed si o adiere de vant, probabil le-a dat semnalul de retragere. Mai desfac o bere, una neagra, imi place sunetul de cutie desfacuta, apoi cu frontala aprinsa dau o tura sa caut ceva crengute de foc, paiele maracinilor nu tin flacara si focul era aproape stins.  Dimineata ne-am trezit tarziu, fara prea mult chef de padelat, cred ca fiecare statea in cortul lui asteptand ca altcineva sa se trezeasca primul. Pun repede de o cafea si pregatesc ceva de mancare, de undeva se aude: -…vreau fulgi cu lapteeee! 🙂 Dimineata era superba, dupa masa si cafea, Radu da startul, nu padelatului nuuuu, ci scaldatului, …aham.

Si uite cum ajungem noi prin Caraorman destul de tarziu, cu totii ne simteam bine si parca nimic nu mai conta. Ce distractie ce hohote de ras, ne dam in vorba cu o doamna din sat care ne intreaba daca suntem reporteri, avea ce avea cu ei, voria sa le spuna ceva de dulce, nu stiu de ce!   Apoi trece la Razvan si paarca , parca punea de o declaratie de dragoste. Ma, ma, tu da, cum te cheama?…cum il cheama pe barbatul asta frumos? maa ce ochi albastri ai! Da, si inca o bere, si inca una, ca doar nu mai aveam mult de mers, nu asa mult doar ca se lasa intunericul in scurt timp. Am pornit iar si dupa ce am traversat lacul Puiu am ajuns la complexul Rosu, in inima deltei, aici surpriza. La intrare, pe canal ne intampina o placuta cu „Bine ati venit…”, la nici 50m o alta placuta „accesul interzis, propietate privata”. Ciudat este ca acum cativa ani am mancat acolo la restaurant destul de binisor si pe malul celalalt erau casutele pline de turisti, acum…. Auzisem de rau despre locul asta dar n-am crezut. Am oprit acolo unde se auzea muzica la maxim, doar acolo era cineva, un nene care, abia ca se tinea in picioare. Nu saracul, nu, era beat mort si n-am putut avea o discutie cu dansul. Baaai tu stii?…iti dau eu bani daca vrei, aicia nu e voie, si ce daca se lasa seara, nu pot sa reproduc ce spunea domnul ca nu avea nici un sens. Dupa ce se convinge ca am inteles se intoarce la copac gafaind si face un pipi maaare mare. De aici am pecat, putin mai sus e o platforma si in caz de urgenta puteam inopta acolo doar ca……. da, alta surpriza. Aici era un hotel plutitor cred si o gramada de indivizi, o salupa de mare putere abia plecase de acolo cu zarva mare, galagie si valuri, fetele erau in extaz, tipau si nenea cu timona ii dadea mai tare si mai tare!

Aici a trebuit sa asteptam o jumatate de ora sa primim aprobare de la „sefu” sa stam acolo, ma intreb cine era sefu. Normal ca a trebuit sa plecam, se lasase deja intunericul si cu stopurile de bicicleta si frontalele pregatite am plecat catre locul de campare. Am traversat Lacul Puiu, de data asta intr-un spectacol de zile mari unde soarele picta cerul si „fotografia” din fata noastra era alta, de la un minut la altul.  Intr-o ora eram la locul de campare, pentru unii din noi a fost o provocare sa pui cortul pe intuneric, pana la urma toata lumea a dormit in cortul sau sau cel putin asa cred. Cerul era plin de stele, musqetarii erau deja la culcare, perfect pentru a dormi sub cerul liber. Ne-am incins la vorba, subiectele erau din ce in ce mai adanci, mai misterioase.

Ziua urmatoare ne-am pornit spre Erenciuc si piesa lui de rezistenta, minunatul canal ce-l leaga de bratul Sf. Gheorghe. Dupa inca cativa km in amonte si pana sa intram pe un canal surpriza Anca ne astepta cu berea rece si Radu jr. cu captura lui de serpishori. Aici pauza a fost bine-meritata, curentul pe dunare a fost destul de puternic si nu-ti facea loc de pauza la padelat, cum te opreai cum o luai inapoi. O frumoasa parte se desfasoara aici pe canalul X, nu-mi vine sa va povestesc prea multe de aici ci doar sa va spun ca ramane in continuare o surpriza pentru cine nu-l cunoaste. Jumatatea de drum ce-a mai ramas din ziua respectiva, o seara in care am glumit si am ras cat pentru un an de zile si o alta jumatate de zi de mers au incheiat minunata tura de 1 Mai.

Eu zic sa nu va ganditi de prea multe ori si sa dati curs invitatiei urmatoare, vom avea parte de o alta poveste frumoasa.

 

Share Button

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *